Urmăriți imagini de la ceremonia de înhumare:
Ora 11:00 Sicriul cu rămășițele Regelui Carol al II-lea a fostdepus pe un catafalc în Catedrala Veche de la Curtea de Argeș, urmând să fie înhumat în Catedrala Nouă Arhiepiscopală și Regală, unde își dorm somnul de veci Regele Mihai și Regina Ana.
Sicriul cu rămășițele Regelui Carol al II-lea a fost scos vineri seara din cripta Vechii Catedrale, ctitorite de Neagoe Basarab, unde își dorm somnul de veci Regii României și a fost depus pe un catafalc. La slujbă a participat și Majestatea Sa Margareta, Custodele Coroanei.
Sicriul va fi purtat pe brațe și înhumat în Noua Catedrală Arhiepiscopală și Regală de la Curtea de Argeș. Custodele Coroanei Regale, Majestatea Sa Margareta urmează să fie reprezentată, la ceremonia funerară, de Alteța Sa Regală Principele Radu. De asemenea, vor lua parte Alteța Sa Regală Principesa Sofia și Alteța Sa Regală Principesa Maria.
Ceremonia funerară va începe cu un serviciu religios oficiat în Vechea Catedrală și se va încheia cu ceremonia înhumării în Noua Catedrală Arhiepiscopală și Regală.
Își vor da concursul militarii Brigăzii 30 Gardă „Mihai Viteazul”, precum și cei ai Batalionului Vânători de Munte 33 „Posada” din Curtea de Argeș.
În anul 2003, după o jumătate de secol de la trecerea la cele veșnice a Regelui Carol al II-lea, în Portugalia, rămășițele sale pământești au revenit în România, aflându-se depuse, până în ziua de astăzi, într-o capelă a Mănăstirii Curtea de Argeș.